Sări la conţinut

Pateu de ficat făcut în casă

iunie 7, 2018

Deși pozele sunt din Noiembrie anul trecut, parcă a început îmi lase gura apă după un pateu de ficat de porc făcut în casă. Gustul de la țară, gustul copilăriei se află în acest minunat preparat, precum și frumoase amintiri de la un Revelion petrecut cu rudele tatălui meu, acum o mie și ceva de ani, la Târgu-Frumos, unde am gustat pentru prima oară minunea asta culinară. Mătușa mea, Victorițași aici îmi aduc aminte și de o faza super simpatică

care s-a petrecut în noaptea de Revelion…(vreți rețeta, nu?):

Stăteam aproape toată lumea la masă, și, mătușa mea, Victorița, trebăluia de zor o gazdă cum se cuvine, ne pună bucate alese pe masă (bine, eu așteptăm pateul de ficat de porc făcut de mânuțele ei) și ne uităm la televizor. Așa cum bine știți, acum o mie de ani, numai în noaptea dintre ani mai vedeam și noi ceva la tembelizor, în rest numai despre agricultură intensivă, producții record la hectar, și pe primul bucătar al țării. Nu mai știu în ce ordine, două ore seară. Vreți rețeta de pateu, nu-i așa?

Și în seară dintre ani toată lumea îl aștepta pe Nea Marin ne spună ce mai făcuse în anul următor, el sau Sucă, pentru Veta tot timpul făcea ceva… misoginilor! M-ați crezut, nu-i așa? Așaaaa

Și în acest timp, Victorița, mătușa mea care gătește bestial, era la bucătărie unde pregătea printre altele și pateul făcut în casă, pateul a cărei rețeta va doriți o aflați și voi.

Și, în timp ce dumneaei era la bucătărie, noi ne uităm la o scenetă la televizor în sufragerie. În scenetă sună telefonul. Mătușa mea Victorița, vine fuga în sufragerie:

-Victor (unchiul meu), vezi sună telefonul!

Noi: – Nu mătușa, la televizor sună telefonul! La televizor, personajul din scenetă, la telefon ce credeți întreabă?

-Alooo, Victorița?

Am leșinat cu toții de ras și după aceea ne-am dres burțile zguduite de cutremurul de ras și replicile lui și am mâncat și din pateul deosebit de gustos a cărui rețeta am uitat-o!

Hai că am glumit!

La un kg de ficat de porc o bucată de slănină proaspătă de circa 300-500 g (după cum vreți iasă, mai slab mai gras). Se pun la fiert în oală minune cu foaie de dafin, sare, piper, vegeta, ceapă întreagă, morcov, etc, după gust. Se lasă la foc potrivit spre mic circa 1 ora jumătate. Se scot și se dau prin blender sau mașină de tocat cu sită mică. Se amestecă pastă rezultată adăugând zeamă din care a fiert ficatul împreună cu slănină până la o consistența unei smântâni. Trebuie țineți cont după răcire se întărește. După gust se pot pune diverse condimente. Se servește cu unt pe pâine. Este delicios și nu are prea multe in comun cu chestiile alea din comerț.

La câte cereri am avut pe Facebook, cred o apuc și vând. Nu-i o idee tocmai de neglijat. Ați cumpăra pateu de casă făcut de mine?

Reclame
Lasă un comentariu

Lasa un raspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Carne si oua de prepelita

Microferma gospodareasca de la tara

Alexandru Petria

literatură și provocări contemporane

Puterea sub lupă ... până la bec!

Energia electrica o afacere rentabila si pentru tine

radio vocativ

radioul celor care nu mai vor să fie manipulați

blog cu sare si piper

Un blog pentru toti cei pasionati de bucatarie, retete rapide, bucate gustoase si sanatoase

Sare'n Ochi

Dezbateri publice. Intri cu nervii tăi, ieși cu ai altora.

papile mofturoase

hrană sănătoasă şi sfaturi isteţe de îngrijire

La Marginea Căsniciei

Cum să (nu) supravieţuieşti în cuplu o viaţă întreagă, la limita dintre iubire şi cotidian.

DIETA MEDITERANEANA

"DON'T LOOK FOR A PILL THAT SUBSTITUTES CRETAN DIET. THERE IT'S NONE" - SERGE RENAUD

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

Theo Anghel

Scriitor

Inchirieri auto

Totul despre domeniul inchirierilor de masini

WWW-uri - articole despre site-uri

Pareri, advertoriale, informatii utile, promovare online site-uri

Andreea Elefteriu

Curajul este la inceputul tuturor lucrurilor

Viata in patru :)

Blog dedicat copiilor nostri si emigrarii in Danemarca

Viaţa la ţară

Viaţa la ţară

%d blogeri au apreciat asta: