Skip to content

De-asta mi-aș construi țara mea…

Septembrie 11, 2014

Corina NeaguOrice s-ar spune, mie mi-e clar că nu suntem pregătiți, nici educați, ca popor, să înțelegem că nu mai funcționează nimic bine fără să punem frate osul la treabă, fără să ne bazăm pe furt, corupție, ipocrizie, călcat în picioare, plagiat, dezumanizat, înjurat, bătut, strâmbat, peticit, strâns din dinți….

Facem lucrurile de mântuială, fără responsabilitate, facem compromisuri peste compromisuri, nu luăm atitudine, nu ne cerem drepturile pentru că ne e frică….da, că rămânem pe drumuri, cu datorii și copii de crescut, nu ieșim în stradă pentru că am mai ieșit de câteva ori și nu am rezolvat nimic, aruncăm cu noroi în oricine vrea să ridice puțin capul și vrea să construiască ceva, tăiem orice aripă celor care vor să se înalțe cinstit și corect, prin muncă, căci asta le-a mai rămas….

Nu angajăm oameni cu potențial și cu dorință pentru că ne e teamă să nu ne ia scaunul de care ne atașăm ca de un membru, deja, al familiei….sau ne e teamă să nu cumva să devină prea vizibili și să fie mai iubiți decât noi….

Nu delegăm, nu încurajăm, nu dăm feedback, nu ne dorim ca oamenii să învețe și să crească, vrem să fie concentrați asupra afacerii, să nu-și piardă obiectivul…..

Nu dăm salarii mai mari, nici beneficii, de ce să dăm, asta e piața…. cine vrea, să stea, cine nu….ușa e acolo

Nu vrem antreprenori, la ce bun, de ce am investi în ei, că doar mare lucru nu fac? Se fac și ei că muncesc, cică mai mult dacă sunt pe cont propriu…păi antreprenori nu, angajați nu, atunci muritori de foame, că e mai sănătos pentru toată lumea….sau prin alte țări, căci țara asta e clar că nu ne vrea.

Plecăm capul, ne vindem ieftin, nu mai știm să mulțumim, să cerem frumos, să ne purtăm frumos…..ne batem în stradă, ne omorâm familia, ne chinuim copiii…nu mai întindem o mână de ajutor celor care au cu adevărat nevoie, de teamă să nu ne luăm țeapă, renunțăm la luptă înainte ca aceasta să înceapă, renunțăm la prieteni, la iubiri, la tot ce ne-ar putea face să vibrăm de teamă să nu fim răniți…

Vreți optimism? Și optimismul a început să coste, și al naibii de scump….acum nu pot decât să fiu revoltată. Atât. Poate mâine o să pot mai mult….

De Corina Neagu

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Puterea sub lupă ... până la bec!

Energia electrica o afacere rentabila si pentru tine

radio vocativ

radioul celor care nu mai vor să fie manipulați

blog cu sare si piper

Un blog pentru toti cei pasionati de bucatarie, retete rapide, bucate gustoase si sanatoase

Sare'n Ochi

Dezbateri publice. Intri cu nervii tăi, ieși cu ai altora.

papile mofturoase

hrană sănătoasă şi sfaturi isteţe de îngrijire

La Marginea Căsniciei

Cum să (nu) supravieţuieşti în cuplu o viaţă întreagă, la limita dintre iubire şi cotidian.

DIETA MEDITERANEANA

"DON'T LOOK FOR A PILL THAT SUBSTITUTES CRETAN DIET. THERE IT'S NONE" - SERGE RENAUD

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

Theo Anghel

Autor - Am murit, din fericire: Întoarcerea

Inchirieri auto

Totul despre domeniul inchirierilor de masini

hutanurobert

Blog simplu, de voie de nevoie

WWW-uri - articole despre site-uri

Pareri, advertoriale, informatii utile, promovare online site-uri

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

Andreea Elefteriu

Curajul este la inceputul tuturor lucrurilor

%d blogeri au apreciat asta: